Berlin este gazda a cateva evenimente renumite la nivel mondial, pe care nu trebuie sa le pierdeti: Noaptea lunga a muzeelor, Jazzfest si, evident, Targurile de Craciun. Daca sunteti alergator, bifati in agenda si 24-25 septembrie, cand se desfasoara Maratonul de la Berlin.
Festivalul de muzica clasica in aer liberIulieIn fiecare vara, timp de cateva zile, Gendarmenmarkt se transforma intr-o uriasa scena de concerte.
Gendarmenmarkt este situata in inima Berlinului si este una dintre cele mai frumoase piete din Europa, fiind incadrata de Konzerthaus, Deutscher Dom si Französischer Dom. Aici au loc concerte de muzica clasica, jazz, rock si pop. Anul acesta, festivalul se va desfasura intre 21 si 25 iulie 2016.
Noaptea lunga a muzeelorAugust
Spre deosebire de Bucuresti, noaptea muzeelor nu este alba, ci doar mai lunga.
Astfel, intre orele 6:00 P.M. si 2 A.M., peste o suta de muzee si institutii culturale isi deschid portile pentru ca vizitatorii sa poata admira opere de arta celebre. Pretul unui bilet de acces este de 18 Euro, acesta putand fi achizitionat direct de pe website-ul evenimentului, incepand cu 1 august 2016. Anul acesta, evenimentul va avea loc pe 27 august.
Maratonul de la BerlinSeptembrie
Maratonul de la Berlin are loc in fiecare an, in ultimul weekend din luna septembrie.
Peste 40000 de maratonisti din 120 de tari iau startul in proba de maraton si semimaraton, incurajati de aproximativ un milion de spectatori, postati de-a lungul traseului. In 2016, maratonul se va desfasura intre 24 si 25 septembrie.
Festivalul LuminilorOctombrie
In fiecare an, timp de zece zile, centrul Berlinului se transforma intr-o impresionanta “panza” pe care sunt proiectate lumini, imagini si fotografii spectaculoase.
Poarta Brandenburg, Catedrala si Turnul Televiziunii isi schimba peste noapte “hainele” sobre, pentru unele mai vesele si mai colorate. Acest festival include concerte de muzica, expozitii de fotografie, precum si alte manifestari artistice. Data de desfasurare a evenimentului in 2016 urmeaza sa fie anuntata.
Jazzfest BerlinNoiembrie
De aproape 50 de ani, in luna noiembrie, muzicieni din intreaga lume celebreaza jazz-ul la Berlin.
Este una dintre cele mai prestigioase manifestari de acest gen, care i-a avut invitati de-a lungul timpului pe Miles Davis, Charles Mingus si Duke Ellington. Anul acesta, festivalul de jazz va avea loc intre 3 si 6 noiembrie 2016.
Targul de CraciunDecembrie
De la sfarsitul lui noiembrie si pana dupa Craciun, Berlinul gazduieste mai multe targuri de Craciun in cele mai frumoase piete ale orasului.
Unul dintre cele mai cunoscute targuri are loc in piata din fata Palatului Charlottenburg. Timp de o luna, peste 250 de comercianti si artizani vand aici dulciuri, marzipan, turta dulce, vin fiert, paine proaspat coapta si decoratiuni de Craciun. Evident, accesul este gratuit!