Autor: Cristina Pacurar
Sursa: Amfostacolo.ro
Cu putin timp inainte sa ajung in Kamena Vourla nu auzisem de Lichadonisia, un arhipelag pe care localnicii il numesc ,,insulele Seychelles” ale Greciei. Cand am vazut primul videoclip cu acest colt de paradis am ramas muta in fata frumusetii naturii.
Am asteptat cu nerabdare momentul in care o sa ajung in insule, in care o sa ma plimb cu picioarele goale pe nisipul fin si o sa fac baie in acea apa incredibil de frumoasa. Si cum insulele Lichadonisia se afla la doar 15-20 minute de mers cu barca din Kamena Vourla, acest moment nu s-a lasat mult asteptat. :)
Arhipelagul Lichadonisia este situat in nordul golfului Evian, in dreptul localitatii Kamena Vourla, aflata pe continent si al Capului Lichada din insula Evia. Cele 7 insule care formeaza arhipelagul sunt: Magnolia (cea mai mare), Strongyli, Mikri Strongyli, Steno, Vagia, Vorias si Limani. Micutele insule sunt foarte verzi, nu sunt locuite si nu exista pe ele nici un fel de animale periculoase, deci pot fi explorate in voie. Pe unele dintre ele exista micute plaje salbatice, iar pe doua insule mai mari (Magnolia si Mikri Strongyli) exista cate o plaja amenajata cu sezlonguri si umbrelute si cate un beach-bar.
Insulele Lichadonisia se afla la 15-20 de minute de mers cu barca din Kamena Vourla, asa ca vizitarea lor a fost primul lucru pe care il aveam pe lista. Am gasit in Kamena Vourla doua tipuri de excursii: una cu un vapor mai maricel, cu o capacitate de 30-35 de persoane, care costa 12 euro, pret in care barca te duce pe insula Magnolia, te lasa pe plaja si te ia mai tarziu, in functie de cum stabilesti de comun acord cu capitanul si alta, cu 20 de euro, cu o barcuta mai mica, de maxim 10 persoane, cu care aveai posibilitatea sa faci turul intregului arhipelag inainte de a te opri pe plaja.
La ora stabilita, imediat dupa micul dejun, am mers la debarcaderul situat in fata bisericii, unde ne astepta barcuta care avea sa ne duca in paradis. Barca era condusa de Dimitris, un om jovial si placut, foarte bun vorbitor de limba engleza, care ne-a vorbit tot timpul pe parcursul plimbarii si de la care am aflat multe lucruri interesante.