Autor: Cristina PăcurarSursa: amfostacolo.ro
După cum am spus în primul articol, o vacanță petrecută pe un vas de croazieră este una perfectă, completă, din care rămâi cu o mulțime de amintiri frumoase. La bordul navei, care este un adevărat oraș plutitor de 5 stele, găsești tot ceea ce ai nevoie pentru a simți, măcar pentru câteva zile, că trăiești într-o lume de poveste: restaurante elegante, baruri, seri magice acompaniate de pian,discotecă, cazino, piscine și bună dipoziție, magazine frumoase și spectacole superbe. Este greu de descris în cuvinte senzanția pe care o ai atunci când ești în mijlocul mării, când adormi legănat ușor de valuri, când privești răsăritul și apusul soarelui sau când vezi în depărtare uscatul.
Dar frumusețea unei croaziere nu constă numai în momentele magice pe care le petreci la bord ci și în faptul că ai posibilitatea să vezi o mulțime de locuri noi fără a fi nevoit să tot împachetezi și să despachetezi bagaje și fără a face drumuri lungi și obositoare cu mașina sau avionul. În cele 4 zile de vacanță am văzut Genova, Cannes, Palma de Mallorca și Barcelona și am rămas cu amintiri pe care altfel le-aș fi adunat în ani întregi. Mi s-a părut fascinant să adorm în Italia și să mă trezesc în Franța, să beau seara un pahar de vin admirând riviera franceză și să îmi savurez cafeaua de dimineață privind țărmul muntos al Spaniei.
Pentru că sunt multe persoane care se întreabă cum este mai bine să procedeze cu aceste coborâri la țărm, dacă este mai convenabil să mergi să vizitezi orașele într-o excursie organizată achiziționată de pe vas sau să te aventurezi pe cont propriu, am hotărât să povestesc separat aventura noastră. Este clar că în doar câteva ore nu poți să vezi într-un oraș nou ceea ce ai vedea dacă i-ai aloca câteva zile. Dar cele câteva ore îți oferă totuși posibilitatea să îi descoperi frumusețea, să îi respiri aerul și, cu puțină organizare să vezi câteva locuri interesante. Noi am ales să nu ne grăbim, am vrut mai mult să simțim decât să vedem și nu regret o clipă această alegere pentru că și acum, după o lună, simt cum sufletul mi se umple de bucuria pe care am simțit-o plimbându-mă pe străzile elegante din Cannes sau pe cele înguste din centru vechi al Palmei, la fel cum simt încă nodul de emoție din stomac pe care l-am simțit în Barcelona. De multe ori când ajungem într-o destinație nouă suntem atât de preocupați să bifăm cât mai multe obiective încât uităm să trăim la intensitate maximă momentele ce ne sunt oferite.
Dacă vrei să achiziționezi excursii opționale de pe vas poti merge la biroul pentru excursii aflat la puntea 6 pentru a afla toate amănuntele de care ai nevoie sau te poți informa din revista zilnică a navei pe care o primești seara în cabină. În revistă găsești informații despre temperatura din orașul în care ajungi a doua zi, despre orele de debarcare și debarcare și despre facilitățile oferite de MSC pentru a vizita orașul respectiv. Nu trebuie să vă hotărâți din prima zi ce excursii doriți să cumpărați, o puteți face oricând pe parcursul sejurului. După cum am mai spus pe vasul de croazieră nu se poate plăti decât cu cardul MSC, iar dacă nu ați pus la îmbarcare suficienți bani pe el pentru a acoperi costul excursiilor nu este nici o problemă, socoteala va fi făcută la recepție înainte de debarcarea în portul de destinație și veți plăti atunci diferența.
Genova
Genova este orașul din care ne-am îmbarcat și pe care din păcate, datorită unor întârzieri neprevăzute, nu am putut să îl vedem decât din mașină și de pe vas. Venind cu mașina de la aeroportul din Bergamo și intrând în Genova de la periferie, recunosc că orașul nu mi-a plăcut. Clădiri înghesuite și nu foarte frumoase, rufe atârnate la geamuri, stații pline de oameni așteptau plictisiți autobuzul. Din cauza unui maraton circulația a fost deviată și am petrecut mult timp pe străzile aglomerate, pline de motociclete și scutere. Mă uitam pe geam mirată și îmi spuneam că dacă asta este Italia categoric nu e pe gustul meu. M-am înșelat însă și mi s-a dovedit încă o dată că nu este bine să judeci după aparențe. Pentru că pe măsură ce te apropii de port lucrurile se schimbă radical, iar imaginea orașului văzută de pe vas este una care ne-a încântat privirea. Așezat pe un deal, cu clădiri frumoase și colorate, Genova este un oraș superb care are multe de oferit. Planul nostru a fost ca după ce ne îmbarcăm și mâncăm să coborâm în oraș pentru o plimbare cu autobuzul turistic, care are stație în apropierea portului și pentru a bea o cafea undeva pe o terasă. Dar cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg ...