10 restaurante de elita din Antalya

 

Unitatile de cazare, hotelurile tematice, restaurantele si barurile cu specific traditional turcesc completeaza vacanta si garanteaza experiente pur autentice. Bucataria turceasca este considerata ca fiind una dintre cele mai gustoase din lume, cu preparate ce ofera un rasfat culinar si o incantare permanenta a simturilor. Rafinamentul si gratia aranjamentului bucatelor te vor face sa te simti ca pe vremea sultanilor. Astfel ca, cei mai multi dintre gurmanzi nu vor putea rezista ispitei de a descoperi tainele artei culinare turcesti. In continuare, iti prezentam cateva restaurante din Antalya, unde serviciile si produsele sunt la standarde superioare, iar meniurile dovedesc dibacia si inventivitatea de necontestat a bucatarilor.

 

Vanilla Lounge

Aflat la doar cinci minute distanta de Poarta lui Hadrian, reperul istoric al orasului vechi Antalya, restaurantul Vanilla Lounge este punctul neconventional de intalnire dintre bucataria contemporana si arhitectura otomana traditionala, care impanzeste cladirea. Condus de un bucatar britanic si de sotia sa de origine turca, Vanilla Lounge este locul ideal pentru gustarea din diversitatea opulenta a preparatelor internationale. Meniul consta in ingrediente proaspete si reprezinta un amestec de tehnici inovative, clasice si moderne de gatit, care dau nastere unor feluri de mancare imbietoare, cum ar fi dovleacul, supa de nuca de cocos cu lamaie, pastele tagliatelle cu ciuperci salbatice sau coastele suculente de vita.  

 

Seraser Fine Dining

Situat in centrul istoric din Antalya, intr-o constructie veche de 300 de ani, Seraser Fine Dining este unul dintre cele mai rafinate si elegante restaurante ale orasului. Angajat in a oferi oaspetilor sai experiente senzoriale memorabile, Seraser profita din plin de decorul sau impresionant, ilustrat de sculpturile, mobilierul lucrat manual si ornamentele autentice. Muzica live si farmecul gradinii mediteraneene acompaniaza cu succes preparatele turcesti, gatite dupa retete internationale, cum ar fi pastele de casa, muschi file cu sos gorgonzola, bibanul de mare invelit in frunze de vita de vie, sau deserturile tentante. 

 

Karaf Wine Bistro

O vizita la Karaf Wine Bistro poate fi o alegere excelenta pentru toti cei interesati de trecutul Turciei, deoarece acest restaurant se afla intr-o locuinta veche otomana, care inca mai pastreaza o colectie de antichitati si suveniruri din epocile trecute. De asemenea, Karaf organizeaza diverse ateliere si evenimente de degustare pentru vizitatorii dornici de a experimenta toate aromele si soiurile de vin. In ceea ce priveste specialitatile restaurantului, acesta se mandreste cu fajita, quesadillas, portii generoase de branza, friptura si dulciuri apetisante.

 

7 Mehmet

La doar cativa km de centrul orasului, restaurantul 7 Mehmet se bucura de o pozitie privilegiata, fiind amplasat pe culmile verzi ale unui deal luxuriant, cu vederi splendide asupra plajei Konyaalti Plaji si orasului. Este unul dintre acele restaurante care isi respecta mostenirea fascinanta, fiind fondat cu ani in urma de catre bucatarul Mehmet. Acesta si-a inceput aventura culinara de la o varsta frageda, ca ajutor de bucatar, pentru a-si intretine familia. 7 Mehmet este o atractie gastronomica de neuitat pentru oaspetii care stiu sa se bucure cu adevarat, la pranz sau cina, de retetele turcesti cu carne la gratar, peste si meze, dar si de peisajele din natura.

 

Lara Balikevi

De la deschiderea sa din 2002, Lara Balikevi si-a construit o imagine puternica in a servi unele dintre cele mai gustoase fructe de mare din Antalya. Dupa cinci ani de activitate, a fost deschisa cea de-a doua filiala, care se mandreste cu locatii similare de-a lungul tarmului si ofera vederi la fel de savuroase asupra marii, ambele restaurante fiind decorate intr-un stil modern si dispunand de terase si gradini. Un ecran mare afiseaza zilnic scene cu modul de pregatire al preparatelor. Specialitatea restaurantului ramane in continuare pestele, servit si prezentat cu maiestrie.

 

Ship Inn

Localizat in Ataturk Parl, restaurantul Ship Inn recreeaza o oaza de liniste si relaxare, departe de zumzetul turistic din Antalya. Cele trei lacuri care inconjoara restaurantul, terasa amplasata in aer liber si vegetatia luxurianta configureaza o atmosfera perfecta pentru a lua masa. Desi are la baza influente internationale, meniul este predominant turcesc, oferind delicii culinare clasice ca yörük, carnea de vitel la tigaie, si cızbız, chiftelutele la gratar.

 

Stella’s Manzara

Cea mai atractiva caracteristica a restaurantului Stella’s Manzara este, cu siguranta, locatia acestuia – o terasa imensa in aer liber, cu vedere la Marea Mediterana, inconjurata de vegetatie si umbrele de soare. Stella’s Manzara pune la dispozitia oaspetilor un meniu variat, centrat pe mancarurile din peste si carne de pasare, reprezentate de o gama de aperitive calde si reci, care imbina specialitatile turcesti cu cele internationale. Preparatul de casa care merita incercat este fripura cu coniac, smantana si boabe de piper. 

 

Il Vicino Pizzeria

Il Vicino Pizzeria este recomandat turistilor care au un apetit crescut pentru bucataria italiana, in timp ce prefera sa se plimbe pe strazile colorate din centrul istoric al Antalyiei. Preturile accesibile si meniul abundent transforma locatia in una dintre cele mai populare restaurante din oras. Ca orice instituie respectabila, Pizzeria Il Vicino indeplineste toate cerintele prepararii unor produse autentice italienesti, de la ingredientele bruschettei, salata caprese, pana la pizza si panna cota, desertul cu crema si fructe.

 

Big Chefs

Big Chefs este un brand cunoscut de restaurante din Turcia, cu 18 locatii in sase orase din intreaga tara, inclusiv Antalya. Locatia s-a deschis pentru prima data in Ankara in anul 2007 si a de atunci a devenit unitatea culinara preferata atat de localnici, cat si de turisti. Meniul restaurantului este bogat si surprinzator, cu o selectie completa de preparate turcesti si internationale. Vizitatorii au o multitudine de optiuni atragatoare de luat in considerare din spectru larg de retete locale concepute pentru micul dejun, in stil bufet.

 

Arma

Unul dintre restaurantele consacrate ale Antalyiei, Arma, isi intampina oaspetii cu privelisti minunate asupra orasului vechi si portului. Construita de italieni la sfarsitul secolului al XIX-lea, cladirea a servit mai multor scopuri de-a lungul timpului, inclusiv ca moara de faina, depozit, iar mai tarziu ca birou de vanzari pentru recolte. O reala fuziune a influentelor culturale se rasfrange in designul locatiei, deoarece pietrele coloanelor sunt specifice orasului Antalya, in timp ce caramizile si arcadele amintesc de constructiile italienilor. Dincolo de acest aspect, restaurantul dispune de un meniu a la carte, cu peste proaspat, fructe de mare, dar si de o paleta solida de preparate mediteraneene si internationale. Salonul Laser al restaurantului este un spatiu dedicat petrecerilor, aniversarilor si nuntilor, fiind dotat cu o capacitate de 200 de persoane. 

 

Solicita oferta