Gura Humorului

Istoria seculara, traditiile unice pastrate cu sfintenie, sarbatorile spectaculoase, mestesugurile stravechi si peisajele parca desprinse dintr-un tablou sunt particularitati care descriu cu exactitate frumusetea si autenticitatea regiunii Bucovina. Gura Humorului este acel loc care defineste pe deplin plaiurile Bucovinei, fiind presarat cu monumente istorice religioase din perioada medievala, rezervatii naturale, parcuri de distractii, partii de schi imense si muzee reprezentative.

Gura Humorului adaposteste doua dintre cele mai vizitate lacasuri de cult din Romania, aflate sub patronajul UNESCO, Manastirea Voronet, ridicata de Stefan cel Mare in anul 1488, celebra in lumea intreaga datorita albastrului unic al peretilor sai, dar si Manastirea Humor, care frapeaza prin picturile sale exterioare si semnificatiile acestora. Un simplu popas la Muzeul Obiceiurilor Populare se transforma intr-o calatorie spirituala de-a lungul satului bucovinean de la sfarsitul secolului al XIX-lea, prin prezentarea traditiei populare cu tot ce a insemnat ea pentru localnici. Nicio activitate nu ar fi mai potrivita decat sa mergi, de Paste, la Muzeul Oului din Vama, unde ai ocazia sa descoperi mestesugul incondeierii oualelor si sa participi la atelierele si expozitiile desfasurate!

In afara traseelor turistice, orasul include si zona de agrement Arinis din Lunca Moldovei, recomandata pe timpul verii, care ofera terenuri de sport, o piscina cu dimensiuni olimpice, un bazin de inot pentru copii si un patinoar artificial, fiind, totodata, un loc de camping pentru cei care isi doresc sa inopteze in cort sau rulota. Piatra Pinului si Piatra Soimului este o rezervatie geologica ce demonstreaza existenta faunei si florei specifice zonei si organizeaza cursuri de initiere in alpinism. Manifestarile culturale sunt date de festivalurile si evenimentele care au loc anual, precum Festivalul National de Interpretare Vocala si Instrumentala “Doina, doina, cantec dulce“, Festivalul International “Toamna la VoronetFestivalul National de Caricatura si Literatura Umoristica “Umor la… Gura Humorului”, concursul de gastronomie Barabula de Aur, Iarna Bucovineana si Zilele Orasului Gura Humorului

Alege perioada si hotelul

BOX 43