ORASUL PARGA

Parga este o veche cetate veneţiană pe Riviera Epirului, situată la 68 km nord-vest de Preveza şi 50 km de Igoumenitsa. Este amplasat într-un golf pitoresc, vegheat de un castel veneţian şi înconjurat de plaje cu nisip fin.

Vechiul oraş îşi deapănă neobosit istoria seculară în spectaculoasele apusuri ce se revarsă peste casele colorate, străzile şerpuite şi dealurile împădurite de măslini. Plajele înaintează cu îndrăzneală până în centrul oraşului, făcând din acest loc destinaţia ideală pentru o vacanţă reuşită.

În portul mic şi cochet din Parga ancorează multe iahturi private sau ale companiilor care organizează excursii la celebrele plaje Valtos şi Lichnos sau la altele mai mici, izolate.

Cafenelele, restaurantele, cluburile şi magazinele de suveniruri dau culoare şi însufleţesc Parga. Deşi sezonul estival începe încă din mai, iulie şi august sunt lunile cele mai animate. Influenţele veneţiene sunt încă prezente în oraş, nu doar în arhitectură, ci şi în accentul locuitorilor şi ospitalitatea cu care îşi întâmpină oaspeţii.

Un sejur pe coasta Epirului vă oferă însă oportunitatea de a vizita şi alte locuri superbe din regiune: Agia Kiriaki, Anthousa sau Lichnos.

ANTHOUSA

Situată la 4 km nord-vest de Parga, are o comunitate de doar 600 de persoane. Cea mai importantă atracţie turistică, Castelul lui Ali Pasha, este o fortăreaţă cu interioare bine conservate şi pereţi masivi, impresionanţi.

LICHNOS

Un sat liniştit cu o plajă minunată, la 3 km sud de Parga, este accesibil cu taxiul pe apă din portul Parga sau cu autobuzul. Turiştii au la dispoziţie o mare varietate de taverne, iar majoritatea hotelurilor sunt aproape de plajă.

AGIA KIRIAKI

Localitatea se află la doar 5 km de Parga, fiind conectată cu oraşul printr-un drum în pantă care duce la frumoasele plaje Ai-Giannakis şi Lichnos. Localitatea este recunoscută pentru marea varietate de taverne tradiţionale, ce oferă preparate delicioase, specifice bucătăriei locale.

Activităţi în PARGA

Pe majoritatea plajelor din Parga turiştii pot practica diverse sporturi nautice: schi nautic, scufundări, snorkeling sau surfing.

SPORTURI NAUTICE

Lefkada este un adevărat paradis pentru cei care iubesc sporturile de apă: de la schi nautic, fly-fish, banana, crazy sofa, la kitesurfing. Cei care nu au încercat niciodată un sport nautic, pot fi iniţiaţi de instructori.

PARAPANTA

Zborul cu parapanta în Lefkada este una dintre cele mai palpitante şi memorabile activităţi pe care o poţi experimenta. Planarea deasupra apelor turcoaz ale Lefkadei îţi garantează o experienţă unică. La final vei primi poze şi un film HD pentru a împărtăşi experienţa cu prietenii şi familia.

SCUFUNDĂRI

Lefkas Diving Center, din Nikiana, considerat cel mai bun de pe insulă şi Nautilus, din Vassiliki, vă deschid poarta către lumea incredibilă a faunei şi florei subacvatice din Marea Ionică, oferind cursuri pentru orice nivel.

Cere o oferta!